Acesta este un citat dintr-una din cartile preferate,pe care am citit-o prima oara si mi-a placut.Pe urma cind am crescut,am recitit-o si mi-a placut la fel de mult:
Exista o legenda despre o pasare care cinta o singura data in viata,mai dulce decit oricare alta vietate de pe fata pamintului.
Din momentul in care pasarea isi paraseste cuibul,cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pina nu-l afla.
Apoi cintind printre ramurile salbatice,ea se arunca singura in spinul cel mai lung si mai ascutit.
Si in extazul mortii,se inalta deasupra propriei agonii,scotind un tril mai dulce decit al privighetoriilor sau al ciocirliei.
Intreaga lume inmarmureste,si Dzeu,in Paradis zimbeste.
Pentru ca ceea ce este mai bun in viata noastra,se obtine cu pretul unei dureri existente...Ori cel putin asa spune legenda.
Pasarea cu spinul infipt in piept,urmeaza ciclul implacabil al legii nescrise;nici ea nu stie de ce impuls este condusa dar,incepe calatoria pe care o va sfirsii aruncindu-se singura intr-un spin si va murii cintind.
Chiar in acest moment spinul patrunde,dar ea nu isi va da seama ca el exista si ca va urma moartea.
Dar noi,noi cei care ne implantam singuri spini in piept,noi stim!
Noi intelegem!Si totusi o facem!
