26 mar. 2010

Urmele din noi...

Exista ceea ce ni se intimpla si ceea ce facem cu acest lucru.Si plecind de la ceea ce facem in acest sens,se construieste relatia noastra cu lumea.

Realitatea este intodeauna in exteriorul nostru,prin urmare este mereu posibil sa ne situam in raport fata de ea.Realitatea se manifesta atunci cind intilniti un eveniment care poate fi bun(sau nu),pentru voi sau puteti avea o intilnire care sa va stimuleze.
Asemenea unei persoane care refuza sa vada realitatea in care traieste,care traieste in lumea lui de vise,crezindu-se mai presus de toti si de toate.

De cite ori v-ati spus:de ce mi se intimpla tocmsi mie?De cite ori v-ati spus ca daca nu vorbesti despre un anumit lucru acel nu e real?
Uneori este dificil sa exprimi cu privire la cineva pe care il iubesti sau cineva apropiat ,sentimentele tale reale,mai ales sentimentele negative.

Sa indraznesti sa iti exprimi amaraciunile,reprosurile,resentimentele pe care le poti avea fata de cel sau cea la care tinem si nu este acolo,care ne lasa angoasa si indoiala.
Dupa cum ati ghicit,realitatea lasa urme.Nu vrea sa fie uitata.
,,O singura zi de razboi,o singura zi de nefericire,lasa mai multe urme in noi decit o suta de zile de fericire''.

22 mar. 2010

O alta persoana din noi

In noi pot coexista mai multe persoane,pe care nu ne este intodeauna usor sa le intilnim dar pe care putem sa incercam sa le cunoastem.

Era odata o fetita care nu primise multa iubire in timpul copilariei.Alexandra,fosta fetita devenita acum adult traia in continuare cu acea lipsa imensa de dragoste.
Era ca si cum in corpul ei exista o gaura enorma,o prapastie fara sfirsit,un abis de lipsa.Ca si cum intreaga ei fiinta avea o foame imensa de iubire,o sete de trandete,era avida de minghieri,de gesturi de atentie gratuita.
Trebuie sa va mai spun ca Alexandra era o femeie frumoasa.Frumusetea ei atragea privirile barbatiilor,multi ar fi vrut sa fie cu ea.Dar pentru ca ea avea o multime de indoieli,nu era niciodata sigura daca era iubita pentru ea insasi sau pentru exteriorul ei.
Astfel Alexandra isi crease o armura de razboinic.Era mereu pregatita pentru a respinge complimentele,pentru a glumii,pentru a face jocuri de cuvinte,pentru a nu se antrena intr-o relatie,care ar fi insemnat riscul de a suferi,a fi abandonata sau respinsa.
Dar ceea ce e mai dificil am sa va spun acum.In interiorul Alexandrei,exista mereu un al doilea personaj,care aparea brusc,punea stapinire pe gindurile si alegerile ei.
Acel intrus care exista in interiorul Alexandrei,se numea Paradoxa.Ea era,dupa cum indica numele ei,un adevarat paradox,total opus de sensibilitatea si aspiratiile profunde ale Alexandrei.
Aparea dintr-o data,ii ocupa toate gindurile si stirnea in ea nevoia de a face lucruri care nu o caracterizau.
Era ca si cum Paradoxa ar fi vrut sa ii inghita si sa respinga in adincurile uitarii cererea tacuta a Alexandrei:Iubeste-ma,iubeste-ma fara sa imi ceri nimic,fara sa trebuiasca sa cer.
Nu stiu cum se va incheia aceasta poveste,ceea ce stiu insa este ca Alexandra ar putea sa o invite pe Paradoxa sa renunte la acea misiune de a repara lucrurile,aducindu-i doar recunoasterea pe care ea insasi nu a avut-o in copilarie.
Ar putea sa ii spuna;recunosc tot ce ai incercat sa faci pentru mine,tot ceea ce faci pentru a-mi indeplini nevoia,pentru a ma linisti,pentru a-mi ingriji ranile,insa dorinta mea reala este de a fi recunoscuta asa cum sint si nu asa cum ma arat uneori.
Doar eu pot respecta aceasta dorinta...

16 mar. 2010

Labirintul

Am stat in fata unei oglinzi si imi priveam chipul...ochii aceia parca nu imi mai apartineau....lipsiti de stralucire,tristi,incercind sa priveasca in mine...

Am intins o mina sa ating cealalta persoana si atunci cind ar fi trebuit sa intilnesc suprafata rece in care ma priveam,mina mea a trecut dincolo de ea,acaparindu-ma cu totul...

Fara frica am pasit inauntru ,in spatele meu inchizindu-se acel perete ca si cum apartineam acelui loc...

Intrasem intr-un labirint,marginile lui erau formate din stele amestecate cu aripi de ingeri,fluturind usor,chemindu-ma sa merg mai departe...

Ma intrebam ce ar trebui sa gasesc la capatul drumului?Oare voi reusi sa ma regasesc pe mine,amintirile pierdute sau bucati din viitorul meu?

Paseam cu sfiala,cite o stea imi atingea parul,lasind in mine o mica stralucire...soapte de ingeri ma insoteau dindu-mi incredere ca totul va fi bine...

Labirintul ma ducea catre nicaieri...intortocheat ca si gindurile mele...ma chema in stinga pentru ca acolo sa nu gasesc nimic decit un alt labirint...

Nu mai doream sa imi fie frica...de ce voi gasii...daca voi gasii ceva bun acolo...de prea multe ori imi este frica de ceea ce trebuie sa hotarasc...

Am inchis ochii si m-am rugat ingerului meu:daca m-ai adus aici ca sa ramin pentru vecie atunci asa sa fie;dar daca m-ai adus aici pentru a capata niste raspunsuri atunci ajuta-ma...

Am deschis ochii si atunci am vazut un virtej de vint care a desprins stelele si a inceput sa inainteze...stiam ca acesta este drumul cel bun...si nu m-am inselat...

In mijlocul labirintului statea o femeie,acoperita de o mantie alba,cu chipul zbircit de batrinete...a intins o mina catre mine si mi-as spus:ia loc,te astept de mult timp...Eu sint Oracolul...sint aici ca sa iti dau o cheie pe care va trebui sa inveti cum sa o folosesti.
Nu ma intreba ce usa deschide aceasta cheie...pina nu vei reusii sa iti infrunti proprile temeri,pina nu vei avea curajul sa pui intrebarile care trebuie si sa ceri raspunsuri nu vei putea folosii acea cheie.

Am plecat,drumul m-a dus singur la oglinda,in mintea mea razbeau mii de ginduri,cheia era in palma mea strinsa,ii simteam raceala care imi dadea fiori.

Am pasit in lumea mea si cind am trecut acel prag,in mintea mea s-a facut lumina:cheia era de la sufletul meu.

15 mar. 2010

Lasa-ma sa te am

...am invatat sa sorb sufletele barbatiilor,le mestecam dupa care le scuipam,pentru a le ignora cu indiferenta......clandestina a dorintei,ma strecuram in sufletul barbatiilor si fara prejudecati,fara mila ma jucam cu ele ca un copil cu jucaria preferata...

am urmat cu aplicatie metodele seductiei,clipirile din ochi,miscarile provocatoare ale soldurilor,limba iar si iar peste buze nevinovate si inflacacrate totodata,apoi patul si diferite moduri de a-l utiliza,de a desface picioarele,de a-l inebuni pe cel de linga mine,de a-mi lua toata placerea oferita de el si mai ales de a invata sa simulez orgasmul atunci cind trebuia sa demonstrez ca e cel mai bun...uneori se intimpla si asta,nu?

iar acum...simt cum mi se incolacesc in piept vipere...si nu imi doresc decit sa ma las sedusa...iar si iar...lasa-ma sa te am...lasa-ma sa ma ai...

promit sa nu ma prefac cu tine...

Dincolo de prag




nu mai exista,plinsul si risul
dragostea si dorinta si ura
cred ca nu-si mai au locul in noi,dupa
ce trecem dincolo de prag.

13 mar. 2010

Despre...

Despre adevarata singuratate nu putem vorbi decit in soapta.Nu putem spune tuturor ca sintem singuri.Nu vom recunoaste decit in fata noastra ca sintem singuri...
Eu nu am nevoie decit rar sa vorbesc despre asta.Si uneori nu mai am nevoie nici de regrete.Am invatat asta de la viata.Viata are intodeauna dreptate oricum am lua-o.

Cit de cruzi putem fi uneori fara sa ne dam seama.Stau si ma intreb:din ce parte ma va lovi oare destinul?

Ma uit la norii care se tirasc deasupra muntilor si imi dau seama ca ma aflu in singurul loc din lume,unde miscarea lor pe cer are un sens precis.
Si chiar daca multe lucruri nu mai seamana cu ceea ce stiam din copilarie,au mai ramas altele care sa imi aduca aminte ca viata poate fi si frumoasa.

Imi revad viata,urmarind cum alterneaza umbrele norilor si lumina soarelui care ma dogoreste.
Ca si cum mi-as tine viata in palme si trebuie sa stau nemiscata si sa astept.Sa astept ce?
Cunosc tot ceea ce urmeaza sa imi aduca norii si soarele.

De fapt am descoperit lumea traind in ea,cu singuratatea,cu iubirile,cu necazurile si cu bucurii.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi amintesc...Si simt cum deasupra tuturor contradictiilor mele,exista ceva ce nu voi trada niciodata:Dragostea.

10 mar. 2010

numai poetul

numai poetul
ca pasari ce zboara
deasupra valurilor
trece peste nemarginirea timpului
in ramurile gindului
in sfintele lunci
unde pasari ca el
se-ntrec in cintari.

inchide ochii...

Frumuseţea zilei caută îmbrăţişarea nopţii. Îmbrăţişarea nopţii este cea care cheamă misterul, taina, ceea ce rămâne mereu ascuns privirii omului de rând, ceea ce doar inima poate dezvălui omului.
Ai privit vreodată doar cu inima?

Să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu inima. Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.

9 mar. 2010

Fuga pamintului de sub picioare si a cerului din ochi

mi-am asternut urechea pe
trunchiul neted si atit de
inalt,atit de deschis la
culoare incit reflecta apele cerului
si norii
inauntru:sunet,miscare
inima?nu indeajuns de masurat
mistuire?prea intarit si blind
ginduri?inca nici cuvinte...
adevarul e ca vintul
sus acolo unde ochii nu mai urca,
vintul,el loveste virfuri de crengi
si alte virfuri si crengi
iar ceea ce pentru priviri e doar
valuri si cercuri in frunze
si radacini ascunse
ajunge mai repede in ureche
sfatul celor singuri.

8 mar. 2010

LA MULTI ANI

LA MULTI ANI le doresc tuturor doamnelor si domnisoarelor.

3 mar. 2010

...

am gasit inca un om de care ma pot desparti...nu e prima data cind fac acest lucru...e un om bun...de o bunatate la care nu ma asteptam...cu principii solide...intodeauna are un cuvint potrivit pentru mine sa ma incurajeze.

e genul de om caruia printr-un cuvint ii poti spune nespus de mult.

ne stringem mina,ne uitam unul in ochii celuilalt si imi spun:acum ne putem despartii.

caci orice ne-ar despartii de acum inainte,sintem doi oameni care s-au intilnit.
ii voi da voie sa ma urasca...ma voi uri si eu...ma simt bine cu acest gind...ii voi da voie sa isi spuna ca am fost doar o tirfa mincinoasa.

asta e esentialul:sa te intilnesti cu celalalt.finalul-devine acum posibil.
numar ceasurile bune dupa numarul despartirilor posibile.

de altfel e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste,,simt ca te pot parasi,te iubesc atit de tare incit simt ca s-a implinit ceva in mine,si acum te pot parasi''.e inutil sa intorci capul...s-ar putea sa vezi nedumerire.

cind pleci e bina sa crezi ca ai socotelile incheiate...

bravo!esti fantastica!aplauze pentru mine!

am reusit si de aceasta data sa ma mint singura...

simt ca sint pe puncul de a inebunii...

IARTA-MA

2 mar. 2010

Ora povestilor in casa de nebuni

acolo unde se despart speranta si iubirea
acolo unde incepe nebunia
printr-o lume mai buna si libera sper
doar florile sperantei in realitate apar

furtunile nu se supun regurilor cu lacrimi
cuvintele toate nu pot calma nici marea
natura-mereu indiferenta si haina
nu s-ar schimba pentru un carturar sau un nebun

omul e plin de relele lumii
muritoare in lumina lunii
e-n firea lui sa nu vrea mai bun sa fie
e-n soarta noastra cruda sa credem in mai bine.