O alta persoana din noi

In noi pot coexista mai multe persoane,pe care nu ne este intodeauna usor sa le intilnim dar pe care putem sa incercam sa le cunoastem.

Era odata o fetita care nu primise multa iubire in timpul copilariei.Alexandra,fosta fetita devenita acum adult traia in continuare cu acea lipsa imensa de dragoste.
Era ca si cum in corpul ei exista o gaura enorma,o prapastie fara sfirsit,un abis de lipsa.Ca si cum intreaga ei fiinta avea o foame imensa de iubire,o sete de trandete,era avida de minghieri,de gesturi de atentie gratuita.
Trebuie sa va mai spun ca Alexandra era o femeie frumoasa.Frumusetea ei atragea privirile barbatiilor,multi ar fi vrut sa fie cu ea.Dar pentru ca ea avea o multime de indoieli,nu era niciodata sigura daca era iubita pentru ea insasi sau pentru exteriorul ei.
Astfel Alexandra isi crease o armura de razboinic.Era mereu pregatita pentru a respinge complimentele,pentru a glumii,pentru a face jocuri de cuvinte,pentru a nu se antrena intr-o relatie,care ar fi insemnat riscul de a suferi,a fi abandonata sau respinsa.
Dar ceea ce e mai dificil am sa va spun acum.In interiorul Alexandrei,exista mereu un al doilea personaj,care aparea brusc,punea stapinire pe gindurile si alegerile ei.
Acel intrus care exista in interiorul Alexandrei,se numea Paradoxa.Ea era,dupa cum indica numele ei,un adevarat paradox,total opus de sensibilitatea si aspiratiile profunde ale Alexandrei.
Aparea dintr-o data,ii ocupa toate gindurile si stirnea in ea nevoia de a face lucruri care nu o caracterizau.
Era ca si cum Paradoxa ar fi vrut sa ii inghita si sa respinga in adincurile uitarii cererea tacuta a Alexandrei:Iubeste-ma,iubeste-ma fara sa imi ceri nimic,fara sa trebuiasca sa cer.
Nu stiu cum se va incheia aceasta poveste,ceea ce stiu insa este ca Alexandra ar putea sa o invite pe Paradoxa sa renunte la acea misiune de a repara lucrurile,aducindu-i doar recunoasterea pe care ea insasi nu a avut-o in copilarie.
Ar putea sa ii spuna;recunosc tot ce ai incercat sa faci pentru mine,tot ceea ce faci pentru a-mi indeplini nevoia,pentru a ma linisti,pentru a-mi ingriji ranile,insa dorinta mea reala este de a fi recunoscuta asa cum sint si nu asa cum ma arat uneori.
Doar eu pot respecta aceasta dorinta...