28 feb. 2010

maturitate

eram
esenta de idei
concentrat de senzatii
fruntea-n temnitata
oprea gindul prizonier
sa se nasca
ochii priveau intunericul
gura striga fara glas
miinile minghiiau vidul
inimii ii era strain cintecul.

26 feb. 2010

Un pas inapoi sau nu?

Te mai intorci in acelasi loc,dupa ce ai decis sa placi?Probabil ca primul raspuns,aproape impulsiv,este ca nu.Odata ce ai decis sa plaeci,iti asumi consecintele gestului.Si mergi mai departe cu el,chiar daca uneori regreti ca l-ai facut.
Dar ce te face sa nu te poti intoarce atunci cind iti pare cu adevarat rau de ce ai facut?
Cind regretul nu iti da pace si cind stii sigur ca ar fi fost mai bine pentru tine daca ramineai?
orgoliul?Incapatinarea?Cu cit pot fi mai presus de parerea de rau?
Cind vorbesc despre a pleca,ma refer la acele situatii din viata cind decizi sa parasesti un loc.Sau o persoana.Sau sa te desprinzi definitiv de o situatie.
Cunosc oamenii care au plecat.Unul de linga altul.Si care si-au dat seama cit de gresit a fost ce au facut.S-au intors.Unul catre celalalt.Cu o lectie invatata,cu noi lucruri asumate,cu un nou fel de a-l privi pe celalat.
S-au intors mai intelepti,fara sa isi promita neaparat ca nu vor mai gresi-o promisiune,de altfel,mult prea greu de tinut pentru a crede cu adevarat in ea.
Si cunosc oameni care nu s-au mai intors.Desi le-a parut rau.Au trait mai departe cu regretul,cu nostalgia si cu neincercarea unei posibile reintoarceri.Fiecare fericit in felul lui.Sau mai degraba,fiecare impacat in felul lui.
Si mai cunosc oameni care au plecat si a fost cea mai buna alegere pentru ei.
Voi ce spuneti?Citi dintre voi ati plecat fara sa va mai uitati inapoi si citi regretati ca nu ati avut taria sa mai incercati inca o data?

25 feb. 2010

Ploaia


Imi placea sa ma plimb cu el.Lungile noastre plimbari erau cele mai placute momente ale zile,uneori mergeam prin padure,s-a intimplat chiar sa ne prinda ploaia.
Chiar daca ploaia putea fii prevazuta,nu ne miscam din loc,nu fugeam,nu ne grabeam,vorbea doar tacerea dintre noi.
Ne adaposteam doar sub un copac...aerul rece ne atita simturile,nu simteam decit sexualitatea ce razbea din noi...acolo in ploaie il lasam sa ma posede fara urma de tandrete,in salbaticia locului,nu era loc de asa ceva.
Mici virtejuri se iscau linga noi,ridicind in aer frunze,petale de flori si praf.
Si totul devenea atit de intens si coplesitor,rafalele de vint deranjindu-ne parul si infiorindu-ne pielea.
Apoi ploaia...sa stai sa asculti ore in sir zgomotul pe care-l face ploaia,sa o asculti curgind,ropotind,gemind,vaietindu-se ca o femeie,ca un riu gata sa se reverse peste noi din marea uriasa a cerului.
Si cind stai sa sculti ploaia simtii cum o multime de lucruri se invalmasesc in tine.
Ca si cum muzica acea monotona te-ar fi invalmasit cu totul in ea.

23 feb. 2010

Pasarea Spin

Acesta este un citat dintr-una din cartile preferate,pe care am citit-o prima oara si mi-a placut.Pe urma cind am crescut,am recitit-o si mi-a placut la fel de mult:

Exista o legenda despre o pasare care cinta o singura data in viata,mai dulce decit oricare alta vietate de pe fata pamintului.
Din momentul in care pasarea isi paraseste cuibul,cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pina nu-l afla.
Apoi cintind printre ramurile salbatice,ea se arunca singura in spinul cel mai lung si mai ascutit.
Si in extazul mortii,se inalta deasupra propriei agonii,scotind un tril mai dulce decit al privighetoriilor sau al ciocirliei.
Intreaga lume inmarmureste,si Dzeu,in Paradis zimbeste.
Pentru ca ceea ce este mai bun in viata noastra,se obtine cu pretul unei dureri existente...Ori cel putin asa spune legenda.


Pasarea cu spinul infipt in piept,urmeaza ciclul implacabil al legii nescrise;nici ea nu stie de ce impuls este condusa dar,incepe calatoria pe care o va sfirsii aruncindu-se singura intr-un spin si va murii cintind.
Chiar in acest moment spinul patrunde,dar ea nu isi va da seama ca el exista si ca va urma moartea.
Dar noi,noi cei care ne implantam singuri spini in piept,noi stim!
Noi intelegem!Si totusi o facem!

22 feb. 2010

Gaseste-ma...


m-am ascuns
in gindul unei iluzii
desprinsa din negura
seninatatii mele;
m-am inchis
in visul unei secunde
plingind lacrima
unei idei.
i-am cerut
sa-mi deseneze eternitatea
pe-o pleoapa de cer.

20 feb. 2010

Singuratate

Luna şi stelele levitau pe cer în ritmul blajin al înserării, pe un cer uriaş. Muzica se
ridica încet dinspre oraş, ca un abur dintr-un trup cald, dezvoltându-se încet din activităţile
întârziate, o maşină trecând pe strada goală, o pisică la şuetă cu alte pisici, voci de prieteni
râzând de ceva, un avion trecând prea jos, muzica vieţii, molcomă, adormitoare. Privind pe
geamul de la camera mea, partea de oraş vizibilă mie nu dădea semne de viaţă. Ca şi cum tot
ce se auzea provenea de la fiinţe de mult dispărute. Ca un oraş cu stafii. O lumină era totuşi
aprinsă la un etaj de la una din casele din faţă, dar silueta care trecea prin ochiul de lumină
era a unui singuratic ce executa un dans de unul singur. Mi l-am imaginat plângând, aşa gol
cum era, gras şi lunatic. Apoi mi-a trecut prin cap că bietul gras dansa pentru noi toţi,
întreaga omenire. Că fiecare gest grotesc pe care-l făcea vroia să spună: de ce sintem atit de ingrozitori de singuri?
Cred că au trecut ore bune de când eu m-am aşezat la masa din sufragerie cu un
pahar de apă în faţă, refuzând să gândesc orice gând nou ar fi încercat să străpungă uşile pe
care le-am închis în mine. Cu tălpile goale pe parchetul rece, în plină răcoare dinspre
fereastra larg deschisă, cu lumina aprinsă. Luminile aprinse în toată casa. Chestia este că
atunci când stingi lumina nu ştii niciodată ce-o să vezi.
Heeeei, mai aude cineva melodia asta?! Ascultaţi cu atenţie! Este o piesă molcomă,
cântată uşor nazal, fundal ideal pentru un apus de soare incendiar în august, despre cum dragostea este un vis îngrozitor de gol, pustiu şi găurit. Şi nu ştiu dacă nu cumva cântăreţul
nu o face intenţionat, dar de multe ori falsează. O fi vreun nou stil pe care eu nu-l cunosc.
Dar acum, o să închid fereastra. O fi august, dar mie mi-e îngrozitor, îngrozitor, îngrozitor de frig.

Rugaciunea seninatatii-serenety prayer

Doamne, dă-mi seninătatea
să accept lucrurile pe care nu le pot schimba,
curaj să le schimb pe cele pe care le pot schimba
şi înţelepciune pentru a şti diferenţa.
God grant me the serenity
to accept the things I cannot change,
courage to change the things I can,
and wisdom to know the difference.
(Reinhold Niebuhr)

19 feb. 2010

Dor de tine...

Azi nu vreau decit sa iti spun ca mi-e dor de tine.Un dor plapind care isi face loc mai mult si mai mult pe zi ce trece in mine cu fiecare zvicnire timida a pulsului meu.
O fi rau o fi bine?Prefer sa nu imi pun astfel de intrebari in aceasta zi,azi vreau doar sa imi fie dor de tine.
Am o mica busola de aur in care am inchis Timpul...Acel timp in care sint toate atingerile tale,toate momentele in care bataile inimii mele reuseau sa intreaca secundele dintr-un singur minut.Acel timp in care imi spuneai povesti cu Romeo si Julieta, cind eu nu imi doream decit sa iti simt mina care trece conturul sinului meu.Daca am fi avut 16 ani nu ai fi fost nevoit sa te ridici de linga mine nemultumit ca nu ma satisfaceai,cu vorbe dulci si scuze banale pe care ma prefaceam ca le cred pentru a fii cit mai mult timp cu tine.Daca am fi avut 16 ani ne-am fii multumit cu sarutari frugale,atingeri timide,nu ca acum cind cautam inebuniti pielea dezgolita,insemnata de miinile care string,cauta noi metode de a stoarce ultima farima de placere.
Mi-am proiectat pe retina ochiului sting o imagine cu tine care sa ma insoteasca in plimbarile mele si mai ales, cind privesc dincolo de prezentul in care ma aflu,sa nu mai fiu nevoita sa te caut in fiecare persoana care trece pe linga mine...
Fiecare gest al cuiva,fiecare voce care seamana cu a ta,ma fac sa intorc capul si sa
te chem pe nume.Totul este o fantasma a mintii mele...
Merg pe stada ,ma uit la oameni,oare isi aleg ei insisi proprile vieti?Nu cumva si ei ca si mine au fost,, alesi'' de catre destin?Nu ma consider o victima...am fost libera sa aleg...In cautarea fericirii ne poticnim cu totii:omul banal de pe strada,
cel care isi numara gramada de bani,prostituata din coltul strazii,fotomodelul care zimbeste pe scena deschisa,niciunul dintre noi nu reusim sa fim fericiti cu adevarat.

18 feb. 2010

Echilibru

Seara trecuta m-am simtit atit de singura...te-am asteptat...uitata...parasita...desi am incercat sa iti caut scuze fiindca nu ai venit,nu mi-ai lasat nici macar un mesaj.
Ingrijorare...neliniste...intrebari stupide...raspunsuri suspendate in aer...dorinte care pulseaza in vene...ginduri mai putin bune,cum ca nimic din ce se intimpla intre noi nu isi are rostul...ginduri pozitive ca merita fiecare minut cu tine...incertitudini...mereu si mereu.
Pina la urma ce ne leaga pe noi unul de celalalt?Sa fie doar dorinta carnala,sa fie linistea pe care o simtim amindoi cind stam unul linga celalalt,sa fie nelinistea care ne face andrenalina sa fiarba in noi,sa fie atingerea mea plina de grija,sau a ta ca cel care ma are?
Mi-as dorii sa imi spui ca nu imi vei da drumul pentru ca tii indeajuns de mult la mine incit sa nu poti face asta.Mi-am gasit un echilibru in tine asa ca m-am ancorat adinc,sper ca destul de adinc in tine pentru a reusii sa ramin la suprafata destul timp.

17 feb. 2010

Somn


coboara sufletul
in adincuri tacute
de noapte
se mai aud soapte
pierdute incet
intr-o alta lume
soarele zilei apune
se naste soarele noptii
din ape
adorm pleoapele grele
peste imagini ascunse
si buzele adorm
peste cuvinte nespuse.

16 feb. 2010

Abandonare

Noaptea l-am visat.Ne plimbam amindoi pe nisip brat la brat.M-a suit pe puntea unui vas si am trecut oceanul.Nu se mai auzea nici sunetul valurilor si nici gindurile mele.
Ma tinea de dupa mijloc si apasarea palmei lui ma inebunea,simteam cum imi arde pielea.
Ma stringea din ce in ce mai tare,simpla lui atingerea ma facea sa ma abandonez cu totul,coapsele mele frematau de placere.Trupul meu insinua sexualitate,fara s-o stiu,fara s-o vreau iar voluptatea tisnea din carnea mea.Corpul meu...el singurul era rezumatul tuturor corpurilor feminine.Si avea numai el atitia sinii,atitea pincete,atitea gauri si fante moarte de nerabdare,cerind sa fie umplute,supte,,mincate ca as fi avut nevoie de multe veacuri pina sa ma satur de-a binelea...si el era acolo sa mi le ofere.
Ah,tu cel care m-ai invatat gustul tau,mi l-ai afundat in carne,ca si durerea pe care mi-o provoci,aprinzindu-mi dorinta de a te avea mereu si mereu.
Mi-am lasat hainele sa cada si,asa goala cu pielea infiorata de vint m-am intins pe puntea pustie,am inchis ochii si trupul meu nu imi mai apartinea...

14 feb. 2010

love...




Invata-ma sa respir
sa ma hranesc
din gindurile tale
caci s-ar putea
sa simti din nou
bataile inimii mele...

13 feb. 2010

Uneori...

Dispretuiesc proportiile,limitele,calea fireasca a lucrurilor pe care o urmam fiecare.
Refuz sa traiesc in lumea obisnuita ca o femeie obisnuita.
Vreau extaz...pasiune...indecenta...Nu ma voi conforma lumii in care traiesc.
Imi voi pune o masca prin care sa razbata senzualitatea...femeia absoluta.
Momentul meu adorat este atunci cind trupurile noastre pun stapinire unul pe celalalt si ne pierdem mintile la unison...
Uneori imi simt sufletul plin de flori de cires si prospetime...
Uneori simt ca in mine salasuiesc toti demonii pamintului...si imi place...

12 feb. 2010

Cumpar timp

Cumpar timp...pentru toate momentele in care nu am reusit ceea ce mi-am propus,pentru toate noptiile in care ai promis ca vei fii linga mine,pentru lacrimile pe care le-am varsat in intunecimea camerei mele care era singurul martor al suferintelor mele.
Pentru cartea de pe noptiera deschisa de prea multa vreme la aceeasi pagina.Pentru a sta, pur si simplu cu o cafea n fata,gindindu-ma ca nu am de facut decit...sa nu fac nimic.Pentru toate intrebarile care au incoltit in mine,m-au obsedat si m-au facut sa caut in zadar raspunsuri.Pentru toate acele clipe in care imi dadeam seama ca oricit mi-as dorii de mult,nu imi apartii cu toate ca tu ma minti atit de frumos.
Pentru toate pasiunile pe care nu le-am descoperit.Pe unele dintre ele chiar din lipsa de timp,si drept urmare,dedicatie.
Pentru toate dorintele care zac in mine fara sa am curajul sa le las sa iasa la suprafata.
Pentru a ma sui in masina si a pleca departe intr-o directie necunoscuta.
Are cineva timp de vinzare?
Daca nu,atunci ma voi pune sa imi crosetez propiul meu timp...si il voi face exact asa cum imi doresc eu sa fie:plin de pasiune,voi face ca obsesiile sa fie ceva placut,voi avea curajul sa zbor...

10 feb. 2010

Undeva...


Undeva pe o colina doi tineri se saruta...si lumea a incremenit.

9 feb. 2010

Salut necunoscutule

Salut necunoscutule!...Uneori vietiile noastre sint atit de ciudate...se intilnesc si se despart...ne dam atit de putina importanta unii altora.Refuzam-asa e-refuzam sa ne vedem pe noi insine asa cum sintem...cine si cu cit ne plateste sa ne vindem fericirea...
Ne inghesuim care mai de care sa ne dam visurile pe un pumn de amaraciune...dar eu nu ma las...m-am saturat sa mai continui asa.
Salut omule!Nu te cunosc,nu ma cunosti dar iti zimbesc.Te vad mai frumos decit esti in realitate.
Lasa-mi placerea de a te incadra,macar cu gindul in lumea asta minunata ce ne inconjoara pe mine si pe tine.Salut omule!

8 feb. 2010

Aspect de iarna


Suflete inghetate din ceruri
Se transforma in fulgi de nea
Si-n ordinea pacatelor
Iau in stapinire totul
Ne-a parasit culoarea
Si frigul ne-ncolteste
In timp ce linistea
Atinge apogeul

7 feb. 2010

Tmpul trandafirilor rosii

Acum e prea tirziu
N-a mai ramas vie decit amintirea
Ratacind neobosita aiurea si straina
Ca si cum picatura de roua
Ar fi sorbit stralucirea lunii
Mormintul nins cere pace
Peste care flutura genele negre
Ale noptii...
Undeva un deget va scrie usor
,,Cei mai frumosi ani din lume''
Au fost...
Cu lacrimi ploua,
Chiar de-ar ploua cu argint
Cu roua sau cu-o cereasca lumina
E prea tirziu.Acum
E timpul trandafirilor rosii.

4 feb. 2010

Ce e timpul?

Ce e Timpul?Scurgerea tacuta a unor fire de nisip...Ocolul pe care il face luna in jurul Pamintului si ocolul Pamintului in jurul Soarelui.
Primul rid al omului matur si primul strigat al omului nascut...
Intr-un vechi cimitir de tara,sub un copac intunecat, un nume necunoscut,sapat pe un mormint,un nume pe jumatate sters de ploaie si vint...
Natura care moare in fiecare iarna si renaste in fiecare primavara...
Ce e timpul?Privirea unei mame,glasul unui tata...
Amintirea copilariei care inca te face sa visezi...O muzica indepartata de vreme,un sat uitat...
Chipurile pe care nu le vei vedea niciodata...
Timpul e avintul si regretul,e nadejdea si melancolia...
Timpul pentru mine inseamna tot ceea ce esti TU...

...

aripi de cocor mi-au sagetat
inima si din ea a tisnit suvoiul
aducerilor aminte...
dar racoarea diminetilor mi-a invadat fata,
iar viata mi-a soptit:
MERGI MAI DEPARTE.

3 feb. 2010

Te-am gasit...

nu stiu de cit timp stateam si imi priveam umbra care se unduia cu fiecare miscare pe care o faceam.
obosita m-am asezat urmarind-o sa facem aceleasi miscari(cum ar fi normal), dar spre surprinderea mea,umbra cea
naravasa statea si ma privea sfidatoare.
linistita am privit dincolo de ea sa vad de unde isi ia atita forta incit sa faca ceea ce doreste-asta ar fi ceva ce ar trebui sa invat si eu- mi-am spus in sinea mea.daca pina si o amarita de umbra are curajul sa faca ceea ce doreste atunci de ce nu as face-o si eu?mda,buna intrebare...
a inceput sa danseze pe o muzica doar de ea auzita...miscarile seducatoare pe care le avea ma duceau cu gindul la bratele tale incolacite in jurul meu,la dansul la fel de seducator al trupurilor noastre care se miscau in acelasi timp.
dansul devenea mai alert,miscarile mai ample,totul era ametitor ma indemnau sa simt acea fericire care indemnau spre libertatea spiritului.
am inceput si eu sa ma misc la fel ca ea,intunericul facea posibil sa ne luam de mina,sa facem aceeasi pasi chiar daca era ceva nou pentru mine.
si in timp ce zvicnirea timida a pulsului meu capata tot mai mare forta,absenta ta parca nu mai era atit de dureroasa...am inchis ochii si te-am visat ca umblai in intuneric...si eu la fel...si te-am gasit.

2 feb. 2010

Amintiri

fosnet de aripi
culegind pulberea
plinsetelor oarbe
pe trepte de plumb
un inger tirziu
culegind pe brate
amintiri albastre
suindu-le sus
pe treapta de ginduri
aninind
pierderea fericita-n
eternitate
cenusa amara
se sufoca
in gitul de lebada
materie uda
ingerul arde
de veninul serpilor
rosii,adormiti
pe-o aripa de inger
indragostit de amintiri.