Sufletul omului e ca un animal adormit,care nu rasfringe nimic inafara,ci lasa asternuta o anumita masca,prielnica conventiilor sociale.
Dar animalul-suflet se desteapta cind si cind,rar de tot,ca acei uriasi din basme,care se trezesc la citeva veacuri o data,deschid o clipa ochii...si se intorc pe partea cealalta.
Atunci viata intima a sufletului se rasfringe in lumina fetei.
Cine n-a surprins pe chipurile oamenilor aspri o rara poezie,de seninatate neobisnuita?Cine n-a vazut figuri blajine crispindu-se intr-o expresie bestiala,care aporape inspaiminta?
In acele clipe se desteapta Sufletul,intiparind pe chipurile oamenilor trasaturile lui eterne.
