Te-am gasit...

nu stiu de cit timp stateam si imi priveam umbra care se unduia cu fiecare miscare pe care o faceam.
obosita m-am asezat urmarind-o sa facem aceleasi miscari(cum ar fi normal), dar spre surprinderea mea,umbra cea
naravasa statea si ma privea sfidatoare.
linistita am privit dincolo de ea sa vad de unde isi ia atita forta incit sa faca ceea ce doreste-asta ar fi ceva ce ar trebui sa invat si eu- mi-am spus in sinea mea.daca pina si o amarita de umbra are curajul sa faca ceea ce doreste atunci de ce nu as face-o si eu?mda,buna intrebare...
a inceput sa danseze pe o muzica doar de ea auzita...miscarile seducatoare pe care le avea ma duceau cu gindul la bratele tale incolacite in jurul meu,la dansul la fel de seducator al trupurilor noastre care se miscau in acelasi timp.
dansul devenea mai alert,miscarile mai ample,totul era ametitor ma indemnau sa simt acea fericire care indemnau spre libertatea spiritului.
am inceput si eu sa ma misc la fel ca ea,intunericul facea posibil sa ne luam de mina,sa facem aceeasi pasi chiar daca era ceva nou pentru mine.
si in timp ce zvicnirea timida a pulsului meu capata tot mai mare forta,absenta ta parca nu mai era atit de dureroasa...am inchis ochii si te-am visat ca umblai in intuneric...si eu la fel...si te-am gasit.

Amintiri

fosnet de aripi
culegind pulberea
plinsetelor oarbe
pe trepte de plumb
un inger tirziu
culegind pe brate
amintiri albastre
suindu-le sus
pe treapta de ginduri
aninind
pierderea fericita-n
eternitate
cenusa amara
se sufoca
in gitul de lebada
materie uda
ingerul arde
de veninul serpilor
rosii,adormiti
pe-o aripa de inger
indragostit de amintiri.

...

De ce oare fac prostii atit de mult caz?
Pacatul este inceputul si nasterea
Si viata insasi,cea plina de greseli
Este chiar moartea,furtuna cea plina de teroare...

Asculta-ma

incerc sa fac diferenta intre realitate si ...tine.intre realul din vis si realul de zi cu zi...intre prezenta si absentele tale...incerc sa fac diferenta intre iubirea si ura ce ti-o port... sa fac in asa fel incit sa fie dozate in parti egale.
existi cu adevarat?ma intreb uneori cu toate ca stiu sigur ca da,cind noaptea iti simt respiratia sacadata cind imi atingi coapsa stinga cu degetele inclestate de dorinta,cind imi lingi pielea deja infierbintata,cind dimineata patul inca mai pastreaza mirosul tau si gemetele tale inca imi zghirie timpanele.
am in gura niste cuvinte mototolite,peste care iau o lingura de miere indulcita cu o pastila de morfina...poate va aluneca mai usor pe git si ma va ajuta sa te simt in continuare.
am sa iti vorbesc despre acele momente cind ma cuprinde disperarea si frica de singuratate si te rog in gindurile mele sa ma prinzi inainte sa ma inalte prea sus si sa imi dea drumul sa ma zdrobesc de Pamint.
am sa iti vorbesc despre acel moment in care a trecut fericirea pe linga mine si nici nu am indraznit sa intind mina spre ea...sa ii cersesc fiinta.
am sa iti vorbesc despre acele momente in care am inceput sa simt mai mult decit eram pregatita sa o fac...
mi-am vindut de prea multe ori visele in care credeam...ce se intimpla cind te vinzi de prea multe ori?pina la urma nu mai ramine nimic.

Iluzii inutile sau nu...

Cum ar fi o lume in care tu n-ai exista?Banuiesc ca ar arata exact ca si camera mea:destul de ordonata...Initial dezordinea ar fi ultima sfidare produsa lui Dumnezeu,singurul care te poate crea; de ce nu o face?de ce ezita?
Dumnezeu se teme de tine ...esti singurul lui copil nerecunoscator;asa hidos cum esti,te-a imbracat in frumusete;sarman Protus ascuns de o iluzie aluneci neputincios,catre adevarata ta natura;te temi ca-ti voi zarii adevarata ta natura si atunci te retragi aruncind in urma valul iluziei;te lasi dorit;te lasi ghicit;esti tu;existi tu cu adevarat?
Te lasi ademenit de jocul tau,propiul tau joc si nimic nu poate impiedica diversificarea la infinit a formelor,daca ni se vor fura iluziile vom ramine,saraci-o lume de creaturi inestetice si suferinde...

...

as vrea sa te pot imbratisa
cu bratele sufletului
imi revin in minte
frinturi de gesturi,
priviri,surisuri
toate cu tine
mi-am depus amintirile
la arviha,sperind...

scrisoare pentru suflet

buna...nu ti-am mai scris pina acum...desi as fi vrut de nenumarate ori.mi-era teama ca n-ai sa imi raspunzi,de fapt nici acum nu sint prea sigura dar in starea in care sint mai sper ca iti vei gasii timp si pentru mine.
sint o fire dificila...poate prea dificila pentru timpurile noastre.nu stiu...nici nu stiu daca am sa iti trimit totusi scrisoarea,ma gindesc ca printre atitea plicuri s-ar ratacii al meu...
vreau sa ma asculte cineva,vreau sa vorbesc cu cineva,sa nu ma intrerupa pentru ca n-am sa continui,sa nu ma consoleze pentru ca am sa il dispretuiesc,intrebarile sa vina de la sine fara sa loveasca in rani deschise...
stiu ca nu sint singura...poate te-ai saturat de astfel de povesti dar nu mai pot.intelege sau spune-mi ca ai inteles chiar daca nu o faci...
ma doare ingrozitor prostia si minciuna si noptile carora nu le vad capatul...
ma dor gindurile,ma dor picioarele,miinile ma doare EU.
ai vazut vreodata un suflet?nu?vino sa il vezi pe al meu.sau nu...pentru ca se ia...se ia dezolarea,deprimarea,singuratatea,lipsa oricarui orizont,lipsa rasaritului de soare...
nu mai am loc in suflet care la cea mai mica atingere sa nu doara.cui ii foloseste?