Animalul-suflet

Sufletul omului e ca un animal adormit,care nu rasfringe nimic inafara,ci lasa asternuta o anumita masca,prielnica conventiilor sociale.

Dar animalul-suflet se desteapta cind si cind,rar de tot,ca acei uriasi din basme,care se trezesc la citeva veacuri o data,deschid o clipa ochii...si se intorc pe partea cealalta.

Atunci viata intima a sufletului se rasfringe in lumina fetei.

Cine n-a surprins pe chipurile oamenilor aspri o rara poezie,de seninatate neobisnuita?Cine n-a vazut figuri blajine crispindu-se intr-o expresie bestiala,care aporape inspaiminta?

In acele clipe se desteapta Sufletul,intiparind pe chipurile oamenilor trasaturile lui eterne.

...

Tandretea este limbajul cel mai direct pentru a ne atinge inima si a ne ajuta sa regasim acea parte din noi insine care stie,dincolo de cuvinte si gesturi,sa ne apropie mai mult de ceea ce este mai bun in noi,de cele mai profunde asteptari ale noastre.

Poveste despre iubiri

Chiar si daca nu este iubita,iubirea ne poate iubi.


nu stim de unde vin toate iubirile.Iubirile acelea noi,care se nasc in noi,intr-o zi din viata noastra,ne umplu de lumina,uneori ramin in noi pentru mult timp.,alteori sint doar trecatoare...
acele iubiri neasteptate care ne implinesc,ne fac sa crestem sau ne intristeaza...nu stim de unde vin,cum ne-au ales,cum de au aparut in calea noastra.
eu cred ca exista undeva in univers,un loc in care se aduna toate acestea iubiri si unde isi pot impartasi uimirea,surpriza sau disperarea,un fel de insula in care se pot regenera dupa tot ceea ce au avut de patimit pe pamint.

Fuga

In ziua aceea in timp ce-l asteptai,plimbindu-te pe trotuar,jenata si furioasa din pricina zimbetelor ironice ale colegilor,ai hotarit sa nu-l mai vezi,sa nu te lasi dominata de pasiunea pentru el.
Era dragoste?Uneori ti se parea mai curind o boala,de care trebuie sa te vindeci.Ai luptat cu tine insuti,zile in sir.Fugeai,aveai putere sa fugi de el,si credeai ca totul s-a terminat.
Te astepta la intrarea principala si tu ieseai pe scara de serviciu...Credeai ca ai biruit si te felicitai ca ai scapat de imaginea lui,care te obseda zi si noapte.
Dar intr-un tirziu l-ai intilnit si atunci ai stiut ca totul e pierdut pentru tine.
Esti a lui orice ai face...si in adincul sufletului iti doresti acest lucru.

Moartea ia chipul unui seducatot

Seara, cind soarele mai luminos si mai aprins ca soarele oraselor noastre se inmorminteaza singur in pelerina lui de purpura tivita cu aur,aprinzind coama codrilor si lacuind cu singe panglica de otel a piraielor:sau noaptea,cind cerul neastupat de cladiri iti apare mai nemasurat si stelele mai nenumarate,cind luna aluneca pe bolta ca un veghetor al noptii,cind pamintul se ineaca intr-un fum violet si apele sint negre ca smoala,te simti atit de mic in fata nemarginirii,ca toata trufia ta de om se nimiceste.
Moartea insasi nu te mai inspaiminta,fiindca viata pare fara pret.Mai ales acest sentiment,acest instinct al mortii capata alt inteles.In mijlocul oamenilor,moartea este agonia in patul suferintei,este carul mortuar,este piatra grea de mormint,este privelistea vietii care-ti va dispare,este,citeodata,remuscarea si gindul unei pedepse posibile-dincolo.
In mijlocul naturii,moartea este identitatea cu fenomenele,a caror liniste si a caror infinit gigantic te vor prinde si te vor preface in iarba,in frunza de arbor,in apa de riu,intr-o raza de stea.
Departea de oameni,in lumea primitiva a vegetalelor si a mineraleor,sufletul se dezbraca de o haina murdara.Iti apare tie insuti gol,si nu ti-e rusine de goliciunea ta,ca Adam si Eva inaintea pacatului.
Esti copil nou-nascut si nu mai cunosti intinarea lumeasca,de care te desparte parca un abis,ca pe cele doua vieti.

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Un fapt care ne priveste pe noi, ne este data sa o dobandim si s-o intelegem. Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni....Hristos a Inviat!

Urmele din noi...

Exista ceea ce ni se intimpla si ceea ce facem cu acest lucru.Si plecind de la ceea ce facem in acest sens,se construieste relatia noastra cu lumea.

Realitatea este intodeauna in exteriorul nostru,prin urmare este mereu posibil sa ne situam in raport fata de ea.Realitatea se manifesta atunci cind intilniti un eveniment care poate fi bun(sau nu),pentru voi sau puteti avea o intilnire care sa va stimuleze.
Asemenea unei persoane care refuza sa vada realitatea in care traieste,care traieste in lumea lui de vise,crezindu-se mai presus de toti si de toate.

De cite ori v-ati spus:de ce mi se intimpla tocmsi mie?De cite ori v-ati spus ca daca nu vorbesti despre un anumit lucru acel nu e real?
Uneori este dificil sa exprimi cu privire la cineva pe care il iubesti sau cineva apropiat ,sentimentele tale reale,mai ales sentimentele negative.

Sa indraznesti sa iti exprimi amaraciunile,reprosurile,resentimentele pe care le poti avea fata de cel sau cea la care tinem si nu este acolo,care ne lasa angoasa si indoiala.
Dupa cum ati ghicit,realitatea lasa urme.Nu vrea sa fie uitata.
,,O singura zi de razboi,o singura zi de nefericire,lasa mai multe urme in noi decit o suta de zile de fericire''.