Pasarea Spin

Acesta este un citat dintr-una din cartile preferate,pe care am citit-o prima oara si mi-a placut.Pe urma cind am crescut,am recitit-o si mi-a placut la fel de mult:

Exista o legenda despre o pasare care cinta o singura data in viata,mai dulce decit oricare alta vietate de pe fata pamintului.
Din momentul in care pasarea isi paraseste cuibul,cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pina nu-l afla.
Apoi cintind printre ramurile salbatice,ea se arunca singura in spinul cel mai lung si mai ascutit.
Si in extazul mortii,se inalta deasupra propriei agonii,scotind un tril mai dulce decit al privighetoriilor sau al ciocirliei.
Intreaga lume inmarmureste,si Dzeu,in Paradis zimbeste.
Pentru ca ceea ce este mai bun in viata noastra,se obtine cu pretul unei dureri existente...Ori cel putin asa spune legenda.


Pasarea cu spinul infipt in piept,urmeaza ciclul implacabil al legii nescrise;nici ea nu stie de ce impuls este condusa dar,incepe calatoria pe care o va sfirsii aruncindu-se singura intr-un spin si va murii cintind.
Chiar in acest moment spinul patrunde,dar ea nu isi va da seama ca el exista si ca va urma moartea.
Dar noi,noi cei care ne implantam singuri spini in piept,noi stim!
Noi intelegem!Si totusi o facem!

Gaseste-ma...

m-am ascuns
in gindul unei iluzii
desprinsa din negura
seninatatii mele;
m-am inchis
in visul unei secunde
plingind lacrima
unei idei.
i-am cerut
sa-mi deseneze eternitatea
pe-o pleoapa de cer.

Singuratate

Luna şi stelele levitau pe cer în ritmul blajin al înserării, pe un cer uriaş. Muzica se
ridica încet dinspre oraş, ca un abur dintr-un trup cald, dezvoltându-se încet din activităţile
întârziate, o maşină trecând pe strada goală, o pisică la şuetă cu alte pisici, voci de prieteni
râzând de ceva, un avion trecând prea jos, muzica vieţii, molcomă, adormitoare. Privind pe
geamul de la camera mea, partea de oraş vizibilă mie nu dădea semne de viaţă. Ca şi cum tot
ce se auzea provenea de la fiinţe de mult dispărute. Ca un oraş cu stafii. O lumină era totuşi
aprinsă la un etaj de la una din casele din faţă, dar silueta care trecea prin ochiul de lumină
era a unui singuratic ce executa un dans de unul singur. Mi l-am imaginat plângând, aşa gol
cum era, gras şi lunatic. Apoi mi-a trecut prin cap că bietul gras dansa pentru noi toţi,
întreaga omenire. Că fiecare gest grotesc pe care-l făcea vroia să spună: de ce sintem atit de ingrozitori de singuri?
Cred că au trecut ore bune de când eu m-am aşezat la masa din sufragerie cu un
pahar de apă în faţă, refuzând să gândesc orice gând nou ar fi încercat să străpungă uşile pe
care le-am închis în mine. Cu tălpile goale pe parchetul rece, în plină răcoare dinspre
fereastra larg deschisă, cu lumina aprinsă. Luminile aprinse în toată casa. Chestia este că
atunci când stingi lumina nu ştii niciodată ce-o să vezi.
Heeeei, mai aude cineva melodia asta?! Ascultaţi cu atenţie! Este o piesă molcomă,
cântată uşor nazal, fundal ideal pentru un apus de soare incendiar în august, despre cum dragostea este un vis îngrozitor de gol, pustiu şi găurit. Şi nu ştiu dacă nu cumva cântăreţul
nu o face intenţionat, dar de multe ori falsează. O fi vreun nou stil pe care eu nu-l cunosc.
Dar acum, o să închid fereastra. O fi august, dar mie mi-e îngrozitor, îngrozitor, îngrozitor de frig.

Rugaciunea seninatatii-serenety prayer

Doamne, dă-mi seninătatea
să accept lucrurile pe care nu le pot schimba,
curaj să le schimb pe cele pe care le pot schimba
şi înţelepciune pentru a şti diferenţa.
God grant me the serenity
to accept the things I cannot change,
courage to change the things I can,
and wisdom to know the difference.
(Reinhold Niebuhr)

Dor de tine...

Azi nu vreau decit sa iti spun ca mi-e dor de tine.Un dor plapind care isi face loc mai mult si mai mult pe zi ce trece in mine cu fiecare zvicnire timida a pulsului meu.
O fi rau o fi bine?Prefer sa nu imi pun astfel de intrebari in aceasta zi,azi vreau doar sa imi fie dor de tine.
Am o mica busola de aur in care am inchis Timpul...Acel timp in care sint toate atingerile tale,toate momentele in care bataile inimii mele reuseau sa intreaca secundele dintr-un singur minut.Acel timp in care imi spuneai povesti cu Romeo si Julieta, cind eu nu imi doream decit sa iti simt mina care trece conturul sinului meu.Daca am fi avut 16 ani nu ai fi fost nevoit sa te ridici de linga mine nemultumit ca nu ma satisfaceai,cu vorbe dulci si scuze banale pe care ma prefaceam ca le cred pentru a fii cit mai mult timp cu tine.Daca am fi avut 16 ani ne-am fii multumit cu sarutari frugale,atingeri timide,nu ca acum cind cautam inebuniti pielea dezgolita,insemnata de miinile care string,cauta noi metode de a stoarce ultima farima de placere.
Mi-am proiectat pe retina ochiului sting o imagine cu tine care sa ma insoteasca in plimbarile mele si mai ales, cind privesc dincolo de prezentul in care ma aflu,sa nu mai fiu nevoita sa te caut in fiecare persoana care trece pe linga mine...
Fiecare gest al cuiva,fiecare voce care seamana cu a ta,ma fac sa intorc capul si sa
te chem pe nume.Totul este o fantasma a mintii mele...
Merg pe stada ,ma uit la oameni,oare isi aleg ei insisi proprile vieti?Nu cumva si ei ca si mine au fost,, alesi'' de catre destin?Nu ma consider o victima...am fost libera sa aleg...In cautarea fericirii ne poticnim cu totii:omul banal de pe strada,
cel care isi numara gramada de bani,prostituata din coltul strazii,fotomodelul care zimbeste pe scena deschisa,niciunul dintre noi nu reusim sa fim fericiti cu adevarat.

Echilibru

Seara trecuta m-am simtit atit de singura...te-am asteptat...uitata...parasita...desi am incercat sa iti caut scuze fiindca nu ai venit,nu mi-ai lasat nici macar un mesaj.
Ingrijorare...neliniste...intrebari stupide...raspunsuri suspendate in aer...dorinte care pulseaza in vene...ginduri mai putin bune,cum ca nimic din ce se intimpla intre noi nu isi are rostul...ginduri pozitive ca merita fiecare minut cu tine...incertitudini...mereu si mereu.
Pina la urma ce ne leaga pe noi unul de celalalt?Sa fie doar dorinta carnala,sa fie linistea pe care o simtim amindoi cind stam unul linga celalalt,sa fie nelinistea care ne face andrenalina sa fiarba in noi,sa fie atingerea mea plina de grija,sau a ta ca cel care ma are?
Mi-as dorii sa imi spui ca nu imi vei da drumul pentru ca tii indeajuns de mult la mine incit sa nu poti face asta.Mi-am gasit un echilibru in tine asa ca m-am ancorat adinc,sper ca destul de adinc in tine pentru a reusii sa ramin la suprafata destul timp.

Somn

coboara sufletul
in adincuri tacute
de noapte
se mai aud soapte
pierdute incet
intr-o alta lume
soarele zilei apune
se naste soarele noptii
din ape
adorm pleoapele grele
peste imagini ascunse
si buzele adorm
peste cuvinte nespuse.