inchide ochii...

Frumuseţea zilei caută îmbrăţişarea nopţii. Îmbrăţişarea nopţii este cea care cheamă misterul, taina, ceea ce rămâne mereu ascuns privirii omului de rând, ceea ce doar inima poate dezvălui omului.
Ai privit vreodată doar cu inima?

Să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu inima. Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.

Fuga pamintului de sub picioare si a cerului din ochi

mi-am asternut urechea pe
trunchiul neted si atit de
inalt,atit de deschis la
culoare incit reflecta apele cerului
si norii
inauntru:sunet,miscare
inima?nu indeajuns de masurat
mistuire?prea intarit si blind
ginduri?inca nici cuvinte...
adevarul e ca vintul
sus acolo unde ochii nu mai urca,
vintul,el loveste virfuri de crengi
si alte virfuri si crengi
iar ceea ce pentru priviri e doar
valuri si cercuri in frunze
si radacini ascunse
ajunge mai repede in ureche
sfatul celor singuri.

LA MULTI ANI

LA MULTI ANI le doresc tuturor doamnelor si domnisoarelor.

...

am gasit inca un om de care ma pot desparti...nu e prima data cind fac acest lucru...e un om bun...de o bunatate la care nu ma asteptam...cu principii solide...intodeauna are un cuvint potrivit pentru mine sa ma incurajeze.

e genul de om caruia printr-un cuvint ii poti spune nespus de mult.

ne stringem mina,ne uitam unul in ochii celuilalt si imi spun:acum ne putem despartii.

caci orice ne-ar despartii de acum inainte,sintem doi oameni care s-au intilnit.
ii voi da voie sa ma urasca...ma voi uri si eu...ma simt bine cu acest gind...ii voi da voie sa isi spuna ca am fost doar o tirfa mincinoasa.

asta e esentialul:sa te intilnesti cu celalalt.finalul-devine acum posibil.
numar ceasurile bune dupa numarul despartirilor posibile.

de altfel e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste,,simt ca te pot parasi,te iubesc atit de tare incit simt ca s-a implinit ceva in mine,si acum te pot parasi''.e inutil sa intorci capul...s-ar putea sa vezi nedumerire.

cind pleci e bina sa crezi ca ai socotelile incheiate...

bravo!esti fantastica!aplauze pentru mine!

am reusit si de aceasta data sa ma mint singura...

simt ca sint pe puncul de a inebunii...

IARTA-MA

Ora povestilor in casa de nebuni

acolo unde se despart speranta si iubirea
acolo unde incepe nebunia
printr-o lume mai buna si libera sper
doar florile sperantei in realitate apar

furtunile nu se supun regurilor cu lacrimi
cuvintele toate nu pot calma nici marea
natura-mereu indiferenta si haina
nu s-ar schimba pentru un carturar sau un nebun

omul e plin de relele lumii
muritoare in lumina lunii
e-n firea lui sa nu vrea mai bun sa fie
e-n soarta noastra cruda sa credem in mai bine.

maturitate

eram
esenta de idei
concentrat de senzatii
fruntea-n temnitata
oprea gindul prizonier
sa se nasca
ochii priveau intunericul
gura striga fara glas
miinile minghiiau vidul
inimii ii era strain cintecul.

Un pas inapoi sau nu?

Te mai intorci in acelasi loc,dupa ce ai decis sa placi?Probabil ca primul raspuns,aproape impulsiv,este ca nu.Odata ce ai decis sa plaeci,iti asumi consecintele gestului.Si mergi mai departe cu el,chiar daca uneori regreti ca l-ai facut.
Dar ce te face sa nu te poti intoarce atunci cind iti pare cu adevarat rau de ce ai facut?
Cind regretul nu iti da pace si cind stii sigur ca ar fi fost mai bine pentru tine daca ramineai?
orgoliul?Incapatinarea?Cu cit pot fi mai presus de parerea de rau?
Cind vorbesc despre a pleca,ma refer la acele situatii din viata cind decizi sa parasesti un loc.Sau o persoana.Sau sa te desprinzi definitiv de o situatie.
Cunosc oamenii care au plecat.Unul de linga altul.Si care si-au dat seama cit de gresit a fost ce au facut.S-au intors.Unul catre celalalt.Cu o lectie invatata,cu noi lucruri asumate,cu un nou fel de a-l privi pe celalat.
S-au intors mai intelepti,fara sa isi promita neaparat ca nu vor mai gresi-o promisiune,de altfel,mult prea greu de tinut pentru a crede cu adevarat in ea.
Si cunosc oameni care nu s-au mai intors.Desi le-a parut rau.Au trait mai departe cu regretul,cu nostalgia si cu neincercarea unei posibile reintoarceri.Fiecare fericit in felul lui.Sau mai degraba,fiecare impacat in felul lui.
Si mai cunosc oameni care au plecat si a fost cea mai buna alegere pentru ei.
Voi ce spuneti?Citi dintre voi ati plecat fara sa va mai uitati inapoi si citi regretati ca nu ati avut taria sa mai incercati inca o data?